Cartierul Tamisa

Amenajarea gradinii: porti cu personalitate

Grădinile amenajate cu dedicare şi cu drag pentru această activitate vor fi frumoase. Aspectul grădinii va fi complet abia cu poarta şi luminile potrivite. Astăzi vom discuta despre porţi şi despre impresia pe care acestea le creează asupra proprietăţii tale.

 

La fel ca în cazul uşilor de la intrare, aspectul porţii de la intrarea în grădină va influenţa aspectul întregii grădini, putându-i oferi continuitate, un plus de mister sau un plus de eleganţă, în funcţie de materialele din care este făcută poarta, de culoarea acesteia şi de modelul pe care îl alegi. Desigur, vegetaţia pe care o vei planta în grădină trebuie să se potrivească tipului de poartă ales.

 

Cale de acces pentru maşini

 

Totul este simplu şi practic, aşa că şi modelul porţii trebuie să fie la fel: o poartă din lemn, cu un design nu prea complex, cu o înălţime medie şi cu un sistem de deschidere şi închidere bine pus la punct este perfectă pentru acea parte de grădină dominată de aleea care duce de la garaj spre restul lumii. Aleea va trebui să fie pavată, asfaltată sau pietruită, iar culorile dominante să fie tot unele neutre, asemeni culorii gardului.

 

De dragul copilăriei

 

De dragul amintirilor din copilărie pe care le ai vizitând casa bunicilor sau vreo rudă de la ţară, vei construi în interiorul curţii un gard despărţitor între peluză şi grădina de zarzavat. Acest gard va avea şi el o portiţă, iar aceasta, la rândul său, va fi creată fie din lemn vechi şi reciclat, fie din pari de lemn, iar aspectul final va fi unul rustic, autentic.

 

Un design căutat

 

Pentru a-ţi plăcea mai mult să te întorci acasă, trebuie să îţi placă ce te aşteaptă acasă, iar acest lucru este valabil pentru impresia pe care o ai din capătul aleii: poarta trebuie să arate bine, grădina trebuie să fie îngrijită şi parfumată, iar locuinţa trebuie să fie prietenoasă şi confortabilă. Aşadar, va trebui să iei acest lucru în calcul şi când alegi modelul porţii şi materialul sau materialele din care aceasta este creată. Amestecul diferitelor materiale de construcţii sau alegerea diferitelor ornamente vor fi elemente ce vor spune câte ceva despre personalitatea ta.

 

Aspect modern

 

Pentru unii, cel mai potrivit este stilul modern de amenajări – atât pentru exteriorul locuinţei, cât şi pentru interior. Poarta va trebui să reflecte acest lucru, iar o poartă modernă va avea elemente geometrice şi o anumită simplitate specifică arhitecturii şi designului secolului nostru.
O culoare vibrantă

 

Aşa cum unii preferă lucrurile simple, alţii preferă culorile vii şi decoraţiunile îndrăzneţe. Prin urmare, dacă personalitatea ta îţi cere să ai o lume înconjurătoare plină de culori, colorează-ţi poarta, felinarele, piticii din grădină sau orice îţi doreşti!

 

Sursa foto: houzz.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV07O28S912