Cartierul Tamisa

Accesorii noi pentru amenajarea gradinii

Pentru înnoirea aspectului grădinii nu este suficient să tunzi niţel copacii şi să aduni frunzele uscate – vei avea nevoie şi de accesorii noi. Astăzi vom discuta despre eventualitatea instalării unei fântâni în grădina ta, pentru puţină diversitate. În plus, fântâna va aduce unul dintre elementele primordiale din feng shui în grădină, apa, aşa că nu există niciun motiv pentru care să nu îţi doreşti o fântână în propriul spaţiu de relaxare.

 

Fântână arteziană clasică sau urbană

 

Tot aşa cum totul în interiorul casei depinde de gusturile locuitorilor, tot ce este în exteriorul casei va fi ales după chipul şi asemănarea proprietarilor. Aşadar, priveşte imaginile din galeria foto şi alege un stil care crezi că ţi s-ar potrivi mai bine. Deşi imaginile încărcate de noi ar putea să îţi fie de folos pentru a stabili stilul pe care vrei să îl urmezi, va trebui să cercetezi şi piaţa şi să vezi care sunt modelele disponibile sau dacă există oameni îndemânatici în zona ta care să îţi poată crea fântâna de vis.

 

Un perete cu apă

 

Fântânile care arată precum nişte pereţi pe care curge apă continuu în mod miraculos, dar şi cele de inspiraţie romană au un farmec aparte. Probabil că o mare parte din aerul acela deosebit pe care îl au se datorează susurului liniştitor al apei şi imaginii paşnice şi ordonate pe care le au.

 

Jumătate apă, jumătate foc

 

Poţi construi un soi de altar cu două feţe în grădină: pe o parte va fi o fântână cu apă limpede de izvor, pe cealaltă parte vei avea cuptorul unde să poţi pregăti pâine de casă sau orice alte bunătăţi îţi pofteşte inima. Pentru a-ţi face o idee despre cum ar arăta acest ornament practic de grădină, priveşte a patra imagine din galeria foto de mai sus.

 

Sculpturi cu apă

 

Lucrurile făcute de mâna omului pot fi oricând personalizate; trebuie doar să găseşti omul cu mâna, cunoştinţele şi talentul necesare pentru a putea pune în practică ceea ce tu îţi doreşti. De exemplu, o sculptură modernă din piatră neagră din care să curgă apă sau poate un iaz în care să creşti peştişori coloraţi şi care să aibă o formă deosebită.

 

Mini-cascadă

 

Când curtea casei tale este amenajată pe mai multe niveluri, scările pot avea un aspect plictisitor. Pentru a dinamiza puţin situaţia, ai putea instala spoturi luminoase sau, dacă diferenţa de nivel este destul de mare, ai putea să faci trecerea de la o înălţime la alta cu ajutorul scărilor şi cu un tobogan. Însă pentru că astăzi discutăm despre elementul acvatic îţi vom recomanda să iei în calcul şi construirea unei mini cascade artificiale care să facă apa să se prelingă usor de pe o treaptă pe alta... însă numai pe o porţiune din trepte. Va trebui ca suprafaţa treptelor pe care circuli în mod regulat să fie menţinută cât mai curată şi mai bine uscată, pentru a evita accidentele.

 

Sursa foto: houzz.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI