Cartierul Tamisa

Micile bucurii – un culcuş... de vis!

Micile bucurii de peste zi adesea nici nu sunt numărate ca bucurii, căci le conştientizezi abia când lipsesc. Cum să îţi oferi un plus de confort, un răsfăţ în plus pentru a înţelege că eşti o persoană norocoasă?

 

Nu vrem să îţi stricăm ziua sugerându-ţi să te gândeşti la cei care nu au cele mai fericite condiţii de trai, dar vrem să te încurajăm să înţelegi că eşti un om norocos şi să apreciezi ceea ce ai, ceea ce îţi permiţi să ai, ceea ce, la finalul zilei, te face să te bucuri că ai un loc pe care îl poţi numi "acasă".

 

Fericirea, uneori, se ascunde între aşternuturi. Cum aşa? Este simplu: un pat mai confortabil, cearşafuri mai frumoase şi mai proaspete, un somn mai odihnitor, un om mulţumit. Aşadar... ce trebuie să iei în considerare atunci când îţi alegi patul şi când ţi-l accesorizezi?

 

Cea mai bună saltea pe care ţi-o poţi permite

 

Nu este necesar să schimbi patul cu totul dacă nu mai dormi bine în patul vechi. Schimbă salteaua veche cu una nouă, eventual o saltea din spumă cu memorie sau o saltea ortopedică – tu ştii cel mai bine de ce ai nevoie. Mergi în magazin, încearcă-le pe toate, ţine minte ce ţi-a plăcut, vino acasă şi caută cele mai bune şi cele mai ieftine saltele din acel tip şi comandă-le de pe internet. Uită-te să aibă şi livrare gratuită, doar meriţi, nu?

 

Texturi plăcute la atingere, uşor de aerisit

 

Atât salteaua, cât şi toate ţesăturile care vor intra în contact cu pielea ta în timpul somnului trebuie să fie din cele care permit aerului să circule, aşa încât să nu transpiri şi nici să nu te coci, ci să ai somnul ideal, fără niciun fel de disconfort.

 

Pentru acest lucru, va trebui să citeşti cu atenţie etichetele şi descrierile produselor care îţi plac la atingere. Primul test va fi întotdeauna cel tactil.

 

Perne în plus pentru... orice eventualitate

 

Ţine în dormitor un scăunel în plus – pe el vei aşeza pernele care sunt în plus atunci când dormi, perne care de obicei le vei ţine în pat pentru după-amiezele leneşe în care urmăreşti filme noi sau serialele preferate sau pentru serile în care vrei să mai rămâi puţin să vezi cum se termină capitolul din cartea pe care o citeşti. Şi dacă tot suntem aici, îţi recomandăm să citeşti şi materialele de aici despre colţul de lectură.

 

Un covoraş pentru răsfăţul picioarelor tale

 

Când te dai jos dintr-un astfel de pat... patul visurilor tale, unde te odihneşti perfect chiar dacă dormi numai 20 de minute, nu poţi pune picioarele pe parchetul rece şi tare. Aşază la marginea patului covoraşe moi, eventual din cele din blană artificială sau din lână.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV04RZ42Q12