Cartierul Tamisa

Imaginea ideala a unei camere pentru adolescenti

De obicei, adolescenţii acceptă mai greu schimbarea locuinţei, chiar dacă susţin că îşi doresc tot timpul lucruri noi. Tocmai de aceea este ideal ca viitoarea cameră a tânărului familiei dumneavoastră să fie pe gusturile lui, oricare ar fi acelea. Probabil că, peste câteva luni, îşi va dori altceva, aşadar trebuie să vă orientaţi spre cele mai versatile decoraţiuni interioare şi obiecte de mobilier.

 

Atunci când amenajaţi o cameră pentru un adolescent trebuie să luaţi în calcul atât faptul că preferinţele i se schimbă odată cu şosetele, cât şi faptul că aveţi sub acoperiş un tânăr în continuă creştere. Aşadar, va trebui întotdeauna să îi lăsaţi un colţişor numai al lui, un colţişor în care să îşi lase personalitatea să se dezvolte, indiferent câte reinventări ar însemna acest lucru.

 

Începând cu zugrăveala pereţilor şi terminând cu obiectele de decor, totul trebuie să fie acordat cu personalitatea tânărului. De exemplu, veţi vopsi pereţii în crem sau în alb – culori care să fie uşor de aplicat din nou şi din nou (tinerii au tendinţa să murdărească orice cu o repeziciune uluitoare).

 

Totuşi, va trebui să lăsaţi un perete gol, pe care să aplicaţi o coală de tapet, unde să îşi poată pune în valoare spiritul artistic sau unde să fie pictată o imagine inspiratoare de către un artist urban (un graffiti tipic preferinţelor de moment).

 

În ceea ce priveşte pardoseala, este recomandat la amenajarea camerei adolescenților să folosiţi parchet laminat pentru trafic intens, într-o culoare cât mai deschisă. Aceasta trebuie să fie uşor de curăţat şi rezistent la mutările ce vor interveni în această încăpere. Nu este recomandată folosirea covoarelor, însă, dacă ţineţi ca parchetul să fie acoperit, puteţi alege un covor uni, de dimensiuni reduse, aşezat lângă pat.

 

Patul va trebui să fie unul dublu, nu matrimonial. Tinerii au nevoie de spaţiu sau de iluzia lui, iar un pat pe măsura aspiraţiilor este de mare folos. Atenţie însă: evitaţi paturile cu marginile nefinisate şi cele care au cadre de lemn – adolescenţii se pot accidenta cu uşurinţă din cauza excesului de energie.

 

Dulapul ar fi bine să aibă pe uşă o oglindă: adolescenţa este o perioadă dificilă, iar tinerii trebuie să înveţe să se privească, să se analizeze şi să îşi accepte trăsăturile, fără a se opri din încercările de autoperfecţionare.

 

Nu încercaţi să îi daţi în grijă o bibliotecă dacă lecturile nu fac parte dintre pasiunile lui, însă nu uitaţi de birou. Acesta trebuie aşezat în faţa ferestrelor sau cu faţa la un perete, astfel încât lumina să vină din stânga. Pe peretele care este în apropierea biroului puteţi aşeza un tablou ales de adolescentul dumneavoastră.

 

De asemenea, trebuie să treceţi pe listă şi draperiile: fie optaţi pentru rolete, acompaniate de perdele uşoare (crem sau bleumarin), fie alegeţi perdele dublate de draperii din catifea sau in (asigură intimitatea adolescentului).

 

Nu în ultimul rând, discutaţi cu toţi membrii familiei dumneavoastră pentru a alege decoraţiunile potrivite fiecăruia. Atât părinţii, cât şi copiii trebuie să se simtă acasă. Consultaţi-vă cu adolescentul familiei la fiecare pas ce priveşte amenajarea camerei lui.

 

Surse foto: freshome, minimalisti.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV050NACO12