Cartierul Tamisa

Finisaje si decoratiuni pentru dormitoare

Pentru a-ţi amenaja dormitorul nu ai nevoie de şcoală: iei un pat şi un dulap şi apoi, dacă mai este loc, mai aduci şi alte piese de mobilier. Totuşi, detaliile contează, aşa că va trebui să te gândeşti şi la restul decorului: cum să fie pereţii, ce accesorii alegi către ce stil de amenajări interioare trebuie să te orientezi şi aşa mai departe.

 

Găseşte-ţi un izvor de inspiraţie.

 

Este important ca orice proiect să decurgă bine trebuie să aibă în spatele său o idee. Un model, o idee, o listă de sugestii pe care le-ai găsit în reviste sau pe site-uri de home design etc – trebuie să existe ceva care să susţină întregul plan de amenajare a dormitorului.

 

Ideal ar fi ca izvoarele de inspiraţie să fie cumulate cumva într-un singur plan. Dacă îţi aminteşti, în articolele în care discutam despre paşii care trebuie urmaţi pentru amenajarea unei locuinţe îţi recomandam să creezi o aşa numită "Carte a ideilor", indiferent că este vorba despre în format electronic sau este pe hârtie, cu liste sau cu imagini.

 

Află ce păstrezi, ce recondiţionezi şi ce mai trebuie cumpărat.

 

Uneori, chiar şi când te muţi în casă nouă, se poate întâmpla să ai deja o parte din mobilierul pe care vrei să îl foloseşti la amenajarea dormitorului tău. În momentul mutării, va trebui să te gândeşti dacă chiar păstrezi totul sau dacă arunci unele obiecte (mobilier sau accesorii), dar şi dacă lucrurile pe care vrei să le păstrezi au nevoie de recondiţionare sau pot fi folosite ca atare.

 

Decorează pereţii: var sau tapet? Ornamente sau nu?

 

Cum să fie decoraţi pereţii? Va trebui să te gândeşti întâi la textura pe care ai vrea să o aibă şi apoi să alegi între var şi tapet. Următorul pas este să alegi restul decoraţiunilor: stabileşte dacă îţi doreşti ornamente pe pereţi, indiferent de tipul acestora. Aminteşte-ţi că nu este recomandat să fie lucruri grele deasupra patului; nici măcar un tablou prea masiv sau cu rama prea dură.

 

Fă-ţi un plan de mobilare.

 

Măsoară camera şi piesele de mobilier pe care vrei să le aşezi aici, apoi pune totul pe hârtie: toate măsurătorile privind dimensiunile camerei şi ale pieselor de mobilier pe care vrei să le introduci în această cameră, precum şi ale accesoriilor pe care le vei aşeza aici.

 

Adu "detaliile" care fac dintr-o cameră un dormitor amenajat.

 

Dacă ai lumina potrivită, dormitorul poate fi şi mai confortabil, şi mai relaxant. Apoi, trebuie să adaugi acele câteva detalii care te fac să te simţi acasă: un ghiveci sau o vază cu aranjamente florale proaspete, fotografii înrămate, suveniruri din diferite colţuri ale lumii.

 

Sursa foto: houzz.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV097H5AK12