Dormitorul perfect – confort maxim, design linistitor

24-04-2013 / Blog amenajari dormitoare

Când îţi pregăteşti dormitorul, trebuie să iei în calcul câteva detalii, începând cu tendinţele în amenajări interioare, continuând cu propriile preferinţe cromatice şi finalizând cu cel mai important factor: confortul. 

 

dormitor-confortabil

 

Cum mobilăm un dormitor?

 

Alegerea de mobilă pentru dormitor poate fi o adevărată provocare. Din comoditate, dorim să aducem totul în dormitor: patul, canapeaua, scăunelul pentru picioare, măsuţa pentru cafea, televizorul, dulapul, noptierele, biblioteca, veioza, biroul şi aşa mai departe.

 

Totuşi, mai mult de jumătate dintre aceste obiecte nu au ce căuta în dormitor. Evită, aşadar, aglomerarea camerei şi orientează-te mai mult spre atmosfera pe care îţi doreşti s-o creezi.

 

În amenajarea dormitorului, trebuie să ţii cont de scopul acestuia: odihna. Prin urmare, orice obiect care îţi distrage atenţia este interzis în acest spaţiu.  Spre exemplu, laptopul şi televizorul vor fi rezervate living-ului.

 

dormitor-bleumarin

 

Care sunt tendinţele anului 2013?

 

În ceea ce priveşte dormitorul, acest an este caracterizat de preferinţa pentru tonurile închise, pentru mobilă minimalistă şi pentru oglinzi.

 

Luminozitatea camerei trebuie să fie relativ redusă. Poţi opta pentru vopsirea pereţilor în albastru marin sau bej, ori pentru pereţi albi sau pastelaţi, cărora le vei asorta draperii groase, maronii sau bleumarin.

 

Dacă pereţii au culoare închisă, atunci draperiile vor fi cele cu nuanţe puternice şi viceversa. Husa pentru pat şi aşternuturile vor fi asortate, nuanţele de albastru şi de cafeniu fiind favoritele cromatice ale anului 2013. Pe acestea le poţi alege uni, cu  imprimeuri geometrizate sau cu motive vegetale.

 

dormitor-confortabil

 

În afara patului, ca mobilier pentru dormitor este recomandat să nu alegi mai mult decât un dulap, noptiere şi, cel mult, o comodă. Designul acestora trebuie să fie cât mai simplu, eventual cu tendinţe futuriste.

 

Contrastul cromatic (bleumarin - pastel) va fi dublat de imaginea reflectată în oglindă, rolul acesteia fiind unul optic, de lărgire a spaţiului locuit. Poţi opta pentru cele neînrămate, medii, aşezate deasupra patului sau deasupra comodei.

 

Nu în ultimul rând, trebuie să ţii cont de personalitatea ta şi a persoanei cu care împarţi dormitorul şi de faptul că majoritatea timpului petrecut acasă îl veţi petrece în această cameră. 

 

dormitor-confortabil-1

 

Sursa foto: homience.com

Urmareste-ne pe

Portalul DezvoltatorImobiliar.ro, iți prezintă ofertele complete de case și apartamente noi din cele mai importante ansambluri rezidentiale din România. Sigla www.dezvoltatorimobiliar.ro şi sloganul "Portalul de Case si Apartamente Noi" sunt mărci înregistrate în Registrul Mărcilor cu certificat Nr. 138300.

© Copyright 2013 - 2024 dezvoltatorimobiliar.ro Toate drepturile rezervate.