Cartierul Tamisa

Cum iti adaptezi dormitorul la un nou-nascut?

Dacă ai un nou-născut poate fi dificil să îl laşi singur în cameră, dar nici în pat cu tine nu este recomandat să îl ţii, căci se învaţă greşit. Chiar dacă învăţarea propriu-zisă începe de la 3 ani, nu trebuie să subestimezi puterea obişnuinţei.

 

Aşadar, cel mai bine este, în primele săptămâni, ca pătuţul nou-născutului să fie în camera ta. Totuşi, nu îl poţi ţine chiar lângă pat: nu se poate trezi de fiecare dată când cobori tu din pat pentru a încălzi laptele sau a bea un pahar cu apă, dar nici nu trebuie să te privezi de intimitate în totalitate. Iată câteva idei care ar împăca, de putem spune astfel, şi capra, şi varza.

 

Despărţiţi... de un perete fals

 

Intimitatea oamenilor mari trebuie protejată atât pentru dezinvoltura lor şi pentru manifestări pline de tandreţe, cât şi pentru a proteja psihicul copilului... există şi amintiri pe care nu le conştientizăm, dar care ne afectează.

 

Aşadar, un perete fals este o idee bună: poate avea orice dimensiune doreşti şi, în plus, este mai subţire decât un perete clasic. De asemenea, poţi vopsi peretele fals în feluri diferite pe suprafeţe diferite, astfel încât dormitorul tău poate fi colorat în nuanţele tale preferate, iar colţul rezervat bebeluşului poate fi colorat cum trebuie să fie pentru un copil.

 

Se fac delimitări şi prin draperii

 

Dacă te-ai hotărât să asortezi partea ta de cameră cu partea dedicată copilului, poţi apela şi doar la o draperie diafană, cu imprimeu sau simplă – oricum crezi tu că se potriveşte camerei tale mai bine. Draperia poate fi trasă pe timpul nopţii şi dată la o parte pe timpul zilei, aşa încât să poţi schimba cu uşurinţă aspectul întregii încăperi.

 

Un detaliu drag: shoji

 

Panourile shoji sunt foarte utile în dormitorul unei femei, pentru a-şi putea schimba ţinuta şi în prezenţa oaspeţilor, sau în camera copiilor pentru a delimita spaţiul fiecărui copil. Prin urmare, poate fi utilizat un panou shoji şi pentru a delimita spaţiul bebeluşului de spaţiul oamenilor mari din dormitor.

 

Ce altceva ar trebui să mai faci? Sigur că delimitarea spaţiului nu poate fi singura măsură necesară pentru asigurarea spaţiului pentru un copil! Care sunt restul măsurilor care trebuie luate?

 

Ai nevoie de un covor pufos. Pentru a atenua sunetele, este nevoie de un covor pufos, moale, care să fie plăcut la atingere, dar şi sa ajute la menţinerea temperaturii optime.

 

Ai nevoie de mobilier cu dublă utilitate. De exemplu, un fotoliu care se poate „despături“ şi să ajungă o masă pentru înfăşat, sau un dulăpior cu o poliţă rabatabilă unde să poţi aşeza scutecele sau, de ce nu, să fie de asemenea o măsuţă pentru înfăşat.

 

Ai nevoie de modalităţi de a acoperi porţia de haos. Se poate să ai un colţ unde depozitezi lucrurile pentru copil, într-un mod foarte bine organizat, dar nu tocmai estetic. Aşadar, o draperie frumoasă, cu falduri bogate, poate îmbunătăti aspectul camerei tale.

 

Sursă foto: houzz.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI