Cartierul Tamisa

Completarea perfecta pentru un dormitor: dressing-ul

Dressingul nu trebuie să fie privit ca un moft, ci ca o alternativă proaspătă, eficientă şi plăcută a dulapurilor de haine. Trebuie să îţi placă la tine acasă, trebuie să îţi placă să te îmbraci şi să te priveşti, trebuie să ai totul la îndemână şi foarte bine organizat şi fiecare haină curată să fie gata de purtare atunci când te hotărăşti că vrei să îi acorzi onoarea de a fi purtată, iar toate acestea pot fi uşor îndeplinite cu ajutorul unui dressing.

 

Un dressing îndrăzneţ

 

Dacă tot alegi un detaliu nu tocmai întâlnit la noi (nu este încă foarte popular să ai dressing), măcar îndrăzneşte până la capăt! Alege modalităţi deosebite de depozitare şi, mai ales, asocieri îndrăzneţe de culori: de ce nu ţi-ai face un dressing multicolor? S-ar putea chiar să te ajute mai bine să organizezi hainele şi încălţămintea după culori şi să afli mai uşor cu ce ai chef să te îmbraci în funcţie de culoarea care te atrage la un moment dat.

 

Structura din lemn, mobilierul alb

 

Uneori, totuşi, mai simplu este mai bine. Având în vedere că garderoba ta, cel mai probabil, nu este monocoloră, s-ar putea să fie mai bine să alegi un dressing cât mai simplu. De exemplu, poţi alege ca structura de rezistenţă să fie formată din stâlpi groşi din lemn în culoarea naturală a acestuia, iar mobilierul (rafturi, dulapuri, sertare, organizatoare etc) să fie în alb sau crem, aşa încât să iasă în evidenţă mai bine hainele propriu-zise, aranjate aşa cum ştii tu mai bine: în funcţie de stil, de culori, de anotimp etc.

 

Un dressing strălucitor

 

Se poate să fii una dintre acele persoane atrase de „glam” şi atunci este bine să ai multe oglinzi la îndemână, să ai câteva obiecte decorative în dressing şi să ai un mobilier vopsit într-o culoare cu o textură sau o nuanţă deosebită – poate chiar şi puţin strălucitoare.

 

Multă lumină, multă culoare

 

Multă lumină este necesară indiferent de tipul de dressing pentru care vei opta, pentru că trebuie să asortezi bine ţinutele şi să te poţi admira în toată splendoarea ta în oglinda sau oglinzile din zonă.

 

Multă culoare (a se nota singularul) va oferi dressingului tău un aer mai vesel, mai energic: alege o culoare care nu este în mod necesar asociată unui sex anume. De exemplu, ia în considerare galbenul, verdele şi portocaliul, iar ca variante te poţi orienta către nuanţele cele mai intense ale acestor culori sau către pasteluri.

 

Un dressing misterios

 

Vrei un dressing misterios, care să te facă să te simţi ca o vedetă? Alege unul în totalitate negru, oglinzi pe tavan şi cât mai multe spoturi luminoase. Ca exemplu, vom încărca o imagine reprezentativă la finalul galeriei foto.

 

Sursa foto: houzz.com 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV03Z4RXQ12