Cartierul Tamisa

Amenajarea dormitorului – 6 Stiluri diferite

Dormitorul este singura cameră dintr-o locuinţă care se va modela numai după personalitatea celui sau celei care foloseşte spaţiul respectiv. Acesta este motivul pentru care fiecare dormitor va fi diferit de un altul şi pentru care exemplificarea diferitelor tipuri de decor pentru amenajarea dormitorului va fi întotdeauna de folos celor care au ajuns la acest capitol în procesul de amenajare a locuinţei.

 

Dormitor plin de energie

 

În special pentru cei care nu sunt persoane matinale, un dormitor care să aibă un aspect energizant este absolut necesar. Dacă eşti somnoros de fel şi primul lucru pe care îl vezi când deschizi ochii este un dormitor neutru, atunci vei adormi imediat înapoi. Totuşi, dacă atunci când te trezeşti ai parte de imagini în culori vibrante, întreaga dimineaţă va avea un alt ritm şi vei avea mai mult randament încă de la prima oră de activitate.

 

Traditional şi neutru

 

Pentru persoanele care sunt mai agitate în mod obişnuit, un dormitor amenajat în stil tradiţional şi cu ajutorul culorilor neutre s-ar putea înscrie între preferate. Pereţi simpli, podea cu plăci late din lemn sau cu o mochetă care s-o acopere în întregime, pat, scrin, aşternuturi simple şi din ţesături banale (fără imprimeuri prea evidente şi din materiale nepretenţioase) – cam aşa ar putea fi deschis un dormitor tradiţional şi neutru.

 

Simplu, dar cu aşternuturi colorate

 

Chiar şi oamenii cu cele mai puţine pretenţii vor, din când în când, să aibă un spaţiu numai al lor, care să fie amenajat în aşa fel încât să rezoneze cu personalitatea lor. În acest caz, cheia este amenajarea dormitorului în culori netre şi mobilier clasic, păstrând întotdeauna posibilitatea colorării camerei rapid ca un pocnet de degete.

 

Păstrează în dulap un tablou foarte colorat care să fie înlocuitorul celui cu nuanţe neutre care tronează în mod obişnuit în cameră, cumpără-ţi sau confecţionează-ţi aşternuturi colorate (cearşafuri, cuverturi, pilote, feţe de pernă etc) şi ia întotdeauna în considerare decorarea dormitorului cu instalaţii cu beculeţe colorate sau cu flori proaspete.

 

Cu o atmosferă feerică

 

Dacă eşti o persoană visătoare s-ar putea să îţi placă ideea de a-ţi amenaja dormitorul cu mobilier cu lucrătură clasică şi culori intense, precum şi alegerea unor accesorii haioase. Decorarea pereţilor cu tapet cu motive vegetale este un alt element care poate ajuta la crearea unui decor feeric.

 

Cu un aer vintage

 

Întotdeauna vor exista persoane care vor fi legate emoţional de diferite obiecte vechi, fie pentru designul lor, fie pentru că au fost dobândite în urma unor poveşti marcante, fie pentru că au fost primite de la alţi oameni dragi. Şi ce loc mai potrivit pentru aşezarea mobilierului vintage care îţi place atât de mult ai putea găsi decât la tine în dormitor?

 

Aspect bogat

 

„Aspect bogat” nu înseamnă nici ostentativ, nici luxos, nici strălucitor. Prin „aspect bogat” ne referim la camerele decorate cu obiecte în culori intense, pline, la camerele care arată ca şi cum ar fi nişte fotografii saturate (cu toate culorile intensificate la maximum).

 

Sursa foto: housebeautiful.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI