Cartierul Tamisa

Teme populare pentru camerele copiilor

Camerele copiilor trebuie amenajate în acord cu preferinţele lor, cu pasiunile şi aspiraţiile lor. Astfel, acestea pot ilustra diferite tematici. Desigur, fiecare copil este încântat de alte idei sau activităţi: unii vor prefera desenele animate, alţii vor fi fascinaţi de ştiinţele naturii, iar alţii vor face o pasiune pentru sport. Aceste lucruri se pot observa chiar şi când copii sunt micuţi, dar preferinţele juniorilor tăi se pot schimba odată cu vârsta.

 

Prin urmare, va trebui să amenajezi o cameră a copiilor foarte flexibilă şi uşor de adaptat noilor preferinţe, dar, până una, alta, să discutăm niţel despre cele mai populare teme pentru amenajarea camerelor copiilor.

 

Ficţiune de la un capăt la altul

 

Desenele animate şi poveştile au un impact foarte puternic asupra imaginaţiei copiilor. Aşadar, există o posibilitate foarte mare ca atunci când vor fi întrebaţi cum să arate camera lor vor răzpunde „ca palatul din <Brave>!” sau „să îl aibă pe Spiderman”. Alte imagini dorite adesea de copii sunt Looney Tunes (Bugs Bunny, Duffy Duck, Taz, Wile E. Coyote etc), Mickey Mouse şi prietenii săi, personaje de Lego, din Star Wars, din Harry Potter sau din alte romane, poveşti sau desene animate.

 

Orice fel de sport

 

Trebuie să iei în calcul toate sporturile lumii: şi pe cele pe apă, şi pe cele pe uscat, şi pe cele individuale, şi pe cele de echipă. Apoi, va trebui să vezi pentru ce anume are afinităţi copilul tău: dansuri, bascket, volei, atletism etc. În funcţie de sportul preferat, vei desena pe podele trasee pentru cursas de viteză sau vei lipi pe pereţi abţibilduri sau afişe cu sportivii preferaţi sau cu ipostaze specifice sporturilor care îl încântă pe cel mic, pentru a-l motiva şi a-l face să îşi îndrăgească dormitorul.

 

Colţuri de lume

 

Unii copii îşi vor imita cumva părinţii şi vor deveni nişte romantici: se vor lăsa fermecaţi de colţuri fictive sau reale ale lumii şi îşi vor dori ca dormitorul lor să arate cât mai asemănător cu locurile respective. De exemplu, unii copii vor dori să trăiască în Atlantida, alţii vor dori să fie oameni ai pădurilor, iar alţii vor dori să viseze pe plajă şi tot aşa mai departe.

 

Fiţi inventivi! Instalaţi terarii, acvarii, decoraţi pereţii cu abţibilduri sau tapet personalizat şi încercaţi să creaţi un spaţiu cât mai confortabil şi mai creativ pentru cei mici!

 

Pentru mai multe sugestii şi recomandări privind amenajarea camerei copiilor, click aici.

 

Sursa foto: urbanhomez.com, homedecorreport.com, pinterest.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI