Cartierul Tamisa

Primul lui dormitor

Primul dormitor al copilului tău trebuie să fie încărcat cu energia potrivită sexului lui: dacă e băieţel, îi trebuie un dormitor pentru un bărbat mic. Despre o astfel de încăpere vom discuta astăzi, despre camera personalizată pentru un băieţel.

 

Dacă atât timp cât copilul este bebeluş camera poate fi decorată în culori neutre şi orice nuanţă pastelată, de când îl dai la grădiniţă este mai bine să aibă parte de un decor personalizat, potrivit caracterului lui de bărbat mic şi preferinţelor lui.

 

O cameră cu albastru, dar nu numai.

 

Obiceiul ne face să asociem băieţeilor culoarea albastru cu toate nuanţele sale. Bine, de altfel, parcă ar fi puţin ciudat să ai un singur copil, să fie băieţel, iar camera lui să fie decorată cu roz şi roşu. Prin urmare, cel mai sănătos ar fi să alegi şi pentru băieţelul tău nuanţe de albastru pentru decorarea camerei lui sau a jumătăţii lui de cameră (în cazul în care trebuie să îşi împartă camera cu o surioară).

 

O cameră în culori reci, dar nu numai.

 

Dacă nu îţi place albastru, ai două variante: fie găseşti, totuşi, o nuanţă de albastru în care să zugrăveşti un singur perete, iar restul camerei să fie cu alb şi culori neutre, fie alegi să amenajezi camera băieţelului tău în nuanţe de verde combinate, de asemenea, cu nonculori sau culori neutre.

 

Poţi oricând să alegi să decorezi camera băieţelului în culori reci (albastru, verde, violet) în orice combinaţie ţi se pare ţie potrivită, dar asigură-te că va exista întotdeauna minimum un element care să ofere puţină căldură (din punct de vedere optic) camerei respective: ori produse din lemn (păstrând culoarea naturală a lemnului), fie obiecte colorate în nuanţe ale culorilor calde (roşu, galben, portocaliu).

 

Puţin serios, dar nu prea

 

Dacă alegi să eviţi cu totul culorile reci şi nu ştii cum să faci să arate, totuşi, a cameră de băieţel dormitorul copilului tău, nu te speria şi nu te încrunta: este posibil şi încă foarte uşor. Alegi o piesă de mobilier sobră: un pat sau un dulap cu o lucrătură simplă şi o culoare închisă (negru sau brun închis), apoi alegi toate celelalte obiecte după bunul plac. Uită-te şi în galerie şi verifică acest fapt: arată bine o cameră de băieţel chiar şi amenajată în culori calde.

 

O bună organizare a lucrurilor

 

Un băieţel trebuie să se înveţe de mic să fie bine organizat, mai ales că armata nu mai este obligatorie de ani buni. Desigur că şi fetiţele trebuie să fie ordonate şi organizate, dar acum nu discutăm despre ele.

 

Asigură-i băieţelului tău toate condiţiile necesare pentru ca el să poată respecta curăţenia pe care o fac oamenii mari pentru sau împreună cu el.

 

Multă lumină

 

Indiferent de sexul copilului, este necesar ca în camera lui să fie cât mai multă lumină: trebuie să îşi dezvolte o personalitate colorată, deschisă, optimistă, să nu îşi obosească ochişorii şi să ştie să primească soarele în casă.

 

Sursa foto: houzz.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI