Cartierul Tamisa

Loc de joaca in sopron

Copiii tăi nu vor să meargă la bunici pentru că nu au un loc frumos de joacă şi pentru că bunicii sunt prea băgăcioşi? Amenajaţi-le un loc de joacă. Părinţii şi bunicii să-şi unească forţele, să elibereze şopronul de fân, lăzi, cântare şi alte vechituri şi să amenajeze un loc de joacă pentru copii: un loc unde să se simtă şi liberi şi independenţi, dar să fie în siguranţă şi sub supraveghere. 


Ce îi trebuie un şopron pentru a fi un loc de joacă ideal?

 

Stabilitate

 

Şopronul din imaginile de mai sus arată foarte stabil, nu-i aşa? Este foarte important să ştii că locul unde se joacă cei mici nu prezintă niciun fel de risc: uşa nu atârnă în ţâţâni, cuiele nu sunt ieşite, lemnul este bine şlefuit, nu există rozătoare sau gângănii dăunătoare şi aşa mai departe. Siguranţa este pe primul loc, nu-i aşa? Totul porneşte de la o construcţie stabilă, realizată din materiale de calitate.

 

Desigur, va trebui ca acest loc să aibă şi uşă, şi ferestre, pentru a permite accesul facil al „membrilor” şi pentru a fi aerisit corespunzător unui loc de joacă.

 

Distanţă

 

Ar trebui ca acest loc de joacă să nu fie perete în perete cu odaia bunicilor. Cu cât această construcţie din curte pare mai izolată, cu atât mai bine. Astfel, bunicii nu se plâng de gălăgie, iar copiii nu se plâng de o supraveghere prea strictă. Toată lumea este fericită.

 

Va trebui, totuşi, ca şopronul să fie la un strigăt depărtare: în cazul în care unul dintre membrii familiei are nevoie de ajutor sau se simte rău, ceilalţi trebuie să îi poată auzi strigătul. Este doar o măsură de precauţie.

 

Mobilier, accesorii şi culoare

 

Cei mici vor avea nevoie aici de câteva scăunele, poate câteva perne şi un ceas de perete. Nu trebuie să aglomerezi locul de joacă, ci să le oferi strictul necesar pentru ca ei să îşi poată porni jocul de undeva.

 

Cel mult, adaugă într-un colţ un sac unde să fie câteva (foarte puţine!) jucării pe care nu le pot fabrica cei mici şi nişte mingi. Poate un set de carioci şi câteva caiete de colorat... dar nimic mai mult. Lasă şi noua generaţie să se bucure de inventivitatea lor şi de magazinul imaginar unde cumperi pietre şi prăjituri din pământ cu bănuţi din frunze de salcâm.

 

Flexibilitate

 

Nu amenaja până la ultimul detaliu spaţiul de joacă al copiilor: permite-le să îşi pună imaginaţia la contribuţie. Lasă loc pentru tablouri din coji de seminţe de dovleac, sculpturi din argilă şi prăjituri din nămol. Lasă loc pentru batice „furate” de la bunica în locul perdelelor clasice şi pentru un covor din iarbă culeasă din rândurile de porumb în locul unui covor autentic.

 

La sfârşitul zilei, copiii vor fi obosiţi, dar mândri de ei, iar oamenii mari vor sta cu inima împăcată ştiind că cei mici au un loc adaptabil nevoilor lor.

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV056HT1J12