Cartierul Tamisa

Cum amenajam dormitorul pentru gemeni?

„Roz pentru fetițe și bleu pentru băieței” – să fie aceasta regula generală după care trebuie să te ghidezi? Nici vorbă... Trendurile în materie de home design ne oferă posibilitatea de a ne juca, de a fi și noi, din nou, copii. Astfel, putem găsi cele mai eficiente soluții pentru cei mici. Cum? Îți vom dezvălui secretul în amenajarea dormitorului „la dublu”. Dar (shh!) să nu mai spui la nimeni.

 
Tema pentru acasă


De data aceasta, tu, ca părinte, vei avea următoarea temă pentru acasă: „Cum amenajezi camera gemenilor?” Metodele de rezolvare sunt mai multe, acum depinde de spațiul din camera copiilor și  bugetul de care dispui. Este important să iei în calcul și preferințele copiilor în materie de supereroi preferați, prințese sau personaje din desene animate.


„Nu te supără, măi, frate!”


Pornind de la jocul cu același nume, o vom ține tot într-o joacă, unde fiecare are pătuțuri la fel, birouri la fel, scăunele la fel. Mai ales în cazurile în care gemenii au același sex, nu vor exista motive de supărare. Camera poate fi împarțită astfel încât fiecare, soră sau frate, să se bucure de același confort și, mai ales, de aceleași jucării.

 
„Aoleu ce tărăboi, dai într-unul, țipă doi”


Asemenea cetei lui Pițigoi, știi foarte bine că odată ce ii cumperi unuia dintre copii o jucărie, trebuie să îi iei și fratelui geamăn la fel. Așa că dormitorul ar trebui amenajat astfel: două spații pentru studiu, două pentru dormit și unul comun pentru joacă, care implică și locul de depozitare al jucăriilor. Nu uita să iei în calcul nevoile și dorințele specifice vârstei copiilor și să le adaptezi posibilităților tale.


„Alunelu', alunelu', hai la joc!”

 

Dormitorul ideal al gemenilor ar trebui să aibă un aspect viu, care să antreneze imaginația celor doi frați sau două surori, după caz. De aceea, poți alege piese de mobilier atractive, din materiale ușor de manevrat, fără colțuri proeminente, căci, ce e cel mai important dacă nu o atmosferă prietenoasă, cu design jucăuș, dar care să nu pună (în nici un fel) în pericol siguranța copiilor în timpul jocului?  

 
Noapte bună, copii!


Paturile suprapuse, utile și pe placul celor mici. Pentru că știm că te confrunți cu problema spațiului din camera copiilor, dar îți dorești un design special, adaptat nevoilor vârstei micuților, poți apela cu încredere la această soluție. Specialiștii în home design ți-au pregătit muuulte modele practice. Nu-ți face probleme! Paturile „de la înălțime” oferă siguranța de care copiii au nevoie, cât și acces personalizat, metodele de „cățărat” fiind ușor de folosit.


Nu uita să „arunci” un ochi în galeria noastră foto și, nu în ultimul rând, să pui în aplicare ideile care ți se par cele mai potrivite pentru confortul și bucuria copiilor tăi.


Sursa foto: decoist.com, freshome.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI