Cartierul Tamisa

Camere pentru copii inspirate de Disney

Amenajarea camerei copilului trebuie să fie un proces amuzant, dar nu este chiar cel mai simplu proces din rândul activităţilor de amenajare a locuinţei. Motivele sunt diverse: de la lipsa inspiraţiei până la costuri, spaţii restrânse şi gusturi incompatibile. Cu toate acestea, camerele tematice par să prindă foarte bine la copii şi tocmai de aceea, deşi camerele tematice au reprezentat şi subiectul altor articole, revenim asupra lor. De data aceasta vom discuta despre camere pentru copii inspirate de lumile create de Disney.

 

Lion King (Regele Leu)

 

Mulţi copii adoră pisicile – chiar şi pe cele mari care nu sunt domestice! Unii dintre ei chiar vor să fie pisici, iar alţii sunt pur şi simplu fascinaţi de lumea lui Simba. În fine, s-ar putea să fie o idee bună să amenajezi camera copilului cu tema savanei Regelui Leu, căci astfel vei utiliza culori calde şi texturi moi. Vei putea chiar să strecori câteva elemente cu animal print şi jucării de pluş potrivite temei.

 

Cenuşăreasa

 

Spune tu sincer: despre câteva fetiţe ai auzit că nu le place personajul sau povestea Cenuşăresei? Dacă vrei să amenajezi o cameră în cheia acestei poveşti, poţi opta pentru ceva pompos, cum este patul în formă de caleaşcă în formă de dovleac.

 

Desigur, poţi oricând să alegi elemente ceva mai discrete, cum ar fi afişe, tablouri, abţibilduri şi desene cu Cenuşăreasa şi elemente-cheie din povesea cu pricina: zâne, pantofi de cleştar, şoricei, cai albi, prinţi şi prinţese într-o sală de bal şi aşa mai departe.

 

Peter Pan şi alte poveşti cu piraţi

 

Băieţii cărora le plac poveştile clasice sunt de obicei fermecaţi de poveştile cu piraţi. Pentru că este puţin altfel, povestea lui Peter Pan s-ar putea să prindă chiar mai bine. Prin urmare... ceva praf magic adunat într-un borcan, o navă în sticlă, desene murale cu hărţi magice şi alte asemenea elemente vor fi primite cu braţele deschise de copiii îndrăgostiţi de povestea lui Peter Pan.

 

De altfel, trebuie să recunoşti că aceasta este o poveste bună de spus, pentru că ne învaţă că toţi copiii cresc, iar acest lucru este bun pentru că este firea normală a lucrurilor, printre multe alte învăţături. De asemenea, copiii ar face bine să fie atenţi la povestea lui Peter Pan şi să nu se lase distraşi de Thinkerbell sau alte astfel de artificii ale poveştii.

 

Albă-ca-Zăpada şi cei 7 pitici

 

Nu vei pune 7 paturi într-o singură cameră, mai ales dacă nu ai 7 copii (şi care ar fi şansele?), dar poţi să alegi mobilier din lemn brut, rezistent. Lenjerii simple, corpuri de iluminat cu aer vintage, dulapuri cu design vechi şi poate câteva tablouri cu mărul ispititor, poate câteva desene cu pitici, poate un portret bine realizat al Albei-ca-Zăpada...

 

Mickey Mouse

 

Mickey Mouse este un personaj atât de vechi şi atât de îndrăgit, încât nu se poate să lipsească cu desăvârşire din copilăria vreunui om apărut după apariţia personajului!

 

Iar felurile în care poţi personaliza camera unui copil cu vreuna dintre reprezentările lui Mickey sau a prietenilor lui sunt atât de variate încât nu vom mai spune decât atât: gândeşte-te la câţi prieteni are Mickey şi în câte versiuni a fost desenat îndrăgitul şoricel!

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV08F6ZO512