Cartierul Tamisa

Masa potrivita pentru o cina in familie

Sunteți norocoșii care au în locuință o bucătărie spațioasă? Vă doriți o masă mare în bucătărie pentru cina în familie? Noi vă dăm câteva idei pentru  alegerea unei mese potrivite și pentru amenajarea bucătăriei pentru zilele petrecute cu familia și prietenii.

Masa de sticlă

Masa din bucătărie este piesa principală care atrage toate privirile. Când vine vorba de alegerea ei, toată lumea întâmpină dificultăți. Totuși, trebuie să alegeți cu atenție masa de bucătărie pentru că în acest spațiu se strânge toată lumea pentru cină. Masa de bucărie este foarte utilă chiar dacă nu luați cina mereu împreună, dar puteți bea cafeaua, puteți citi o revistă sau pur și simplu puteți să lucrați pe laptop.

Masa din sticlă este o alegere foarte bună pentru bucătăria spațioasă.  Aceasta este mai pretențioasă deoarece se murdărește ușor. Totuți, aspectul ei este unul impecabil. Accesorizează masa cu scaune transparente.

Masa clasică din lemn este mai rezistentă. Alege lemn masiv wenge și accesorizează masa tot cu scaune wenge. Puteți alege o masă extensibilă care este foarte utilă. Optați pentru o masă cu șase sau opt scaune în funcție de nevoi.

Masa colorată este o altă idee bună. Dacă bucătărie este decorată în culori vibrante, atunci masa colorată se integrează perfect. Alegeți o masă din lemn și scaune de piele.

Masa din metal alb este și ea o alegere bună pentru bucătărie. Această masă se găsește și în varianta extensibilă și se potrivește de minune în bucătăriile cu mobilier alb.

Ce trebuie să știm

Este important să țineți cont de cât spațiu dispuneți pentru a alege o masă care vă permite să vă mișcați cu ușurință în bucătărie. Mai mult, masa pe care o alegeți trebuie să fie practică și să se potrivească cu designul bucătăriei. Puteți alege o masă care se strânge sau care se poate face mai mică sau mai mare în funcție de câte persoane sunt la masă. Fiți creativi și alegeți o masă pe gustul dumneavoastră.

Forma este și ea importantă. Mesele de bucătărie se găsesc în toate formele: pătrată, ovală, dreptunghiulară sau rotundă. Cele mai potrivite sunt mesele fără colțuri pentru a evita accidentele mai ales dacă aveți copii în casă.

Scaunele alese sunt și ele  importante pentru bucătăria locuinței. Alegeți scaune care să se potrivească cu masa. Scaunele dau o notă de eleganță și rafinament bucătăriei.

Materialul din care este confecționată masa este cel mai important lucru de care trebuie să țineți cont. Trebuie să luați în calcul cum o transportați, dacă încape pe ușă și cât de grea este. Alegeți o masă care se curăță ușor. Mesele se găsesc și ele într-o gamă largă: sticlă, lemn, pal, inox sau fier forjat. Alegeți o masă rezistentă care să nu vă dea bătăi de  cap.

Pentru mai multe idei pentru amenajarea băcătăriei intrați în secțiunea Amenajări bucătării.

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI