Cartierul Tamisa

Cum te ajuta bucataria ta sa mananci mai sanatos?

Trăim într-un ritm haotic, ne hrănim necorespunzător şi suferim. Trebuie să ne adaptăm, trebuie să îţi adaptezi bucătăria stilul tău de viaţă. Bucătăria ta poate fi un prieten foarte bun dacă îi arăţi cum: trebuie să faci doar câteva modificări mărunte pentru ca aceasta să fie mai eficientă, să poţi găti mai repede şi mai sănătos în acelaşi timp. Care sunt acestea? 

 

Raftul cu mirodenii

 

În primul rând, va trebui să îţi faci câteva analize, pentru a vedea care organe au nevoie de mai multă atenţie. Următorul pas este ceea ce numim „documentare”, pentru ca apoi să te aprovizionezi: reţetele bunicii sunt cele mai bune, deci nu ezita să apelezi la metode naturiste de a trata sau a preveni problemele de sănătate.

 

Asigură-ţi un raft unde să ai două rânduri de borcănele: unele pentru condimente, altele pentru ierburi pentru infuzii şi ceaiuri. De exemplu, ştiai că scorţişoara este un aliat bun împotriva colesterolului? Şi acesta este doar un exemplu: natura este plină de „medicamente”.

 

Peretele cu ierburi aromatice

 

Pe unul dintre pereţii bucătăriei ar fi recomandat să fixezi un suport din lemn în care să aşezi câteva ghivece de diferite dimensiuni. Desigur, în ghivecele acestea nu vei planta varză şi nici frezii, ci condimente felurite: cimbru, busuioc, pătrunjel, mărar şi alte ierburi aromatice care să se potrivească gusturilor tale culinare, desigur.

 

Tava cu fructe

 

Dacă fructele stau închise într-un dulap sau în frigider se poate să nu îţi aminteşti la timp să le mai şi consumi, prin urmare este recomandat să le ţii undeva la îndemână, aşa încât să iei din când în când o gustare sănătoasă: conform nutriţioniştilor, este recomandat să consumi fructe şi legume în cinci culori diferite pe zi.

 

În plus, un coş cu mere de diferite culori sau cu citrice, aşezat în mijlocul mesei, alături de sfeştnicul vintage va arăta foarte bine în bucătăria ta şi va fi o pată de culoare plăcută.

 

Cum te ajută muzica în bucătărie?

 

Este foarte important să fii într-o bună dispoziţie când găteşti, dar şi când serveşti masa. De aceea, este recomandat să ai într-un colţ al bucătăriei un radio sau un mic sistem audio care să îţi cânte melodiile preferate în timpul petrecut în bucătărie.

 

Totul trebuie să fie la îndemână

 

Şi când spunem „totul”, trebuie să înţelegi TOTUL. Atât instrumentele de gătit, cât şi vasele de gătit şi condimentele trebuie să fie în locuri bine definite şi întotdeauna la locul lor, aşa încâţ să le găseşti cu uşurinţă de fiecare dată.

 

De asemenea, este important ca tu să te simţi confortabil când găteşti: ţine la îndemână un dulăpior cu cei mai comozi papuci de casă (e rece pe jos în bucătărie, doar ai gresie), dar şi un şorţ şi o perete de mănuşi termoizolatoare, care să facă gătitul o activitate lipsită de griji.

 

Sursa foto: houzz.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI