Cartierul Tamisa

Bucataria perfecta – stil, eficienta si spatiu

În bucătăria perfectă, ar trebui să ai loc să depozitezi tot ce ţine de bucătărie (instrumente de gătit, veselă, conserve, tot felul de alimente), dar şi să îţi placă să petreci timpul aici şi să aibă toată familia loc în bucătărie. Aşadar, este nevoie de stil, eficienţă şi spaţiu – pentru depozitări, dar şi spaţiu pentru gătit şi pentru servit masa.

 

Despre depozitări, precum am mai zis...

 

În primul rând, indiferent de camera pe care doreşti să o amenajezi, aminteşte-ţi că este recomandat să optezi pentru depozitare pe vertical, nu pe orizontal. Mai ales dacă există obiecte sau produse pe care le foloseşti mai rar sau numai în anumite perioade din an, optează că aceste lucruri să fie aşezate în dulapuri suspendate cât mai aproape de tavan sau în cutii pe rafturi cât mai sus.

 

În al doilea rând, profită de orice colţişor liber pentru a depozita aici diferite lucruri: dacă ai o nişă lângă aragaz, nu o lăsa goală, umple-o cu borcănelele de condimente, dacă a rămas puţin spaţiu lângă centrală sau deasupra hotei, comandă sau confecţionează câteva rafturi care să se potrivească aici şi aşază conserve, oale, tigăi sau ce crezi tu de cuviinţă, în funcţie de priorităţile voastre, de spaţiul disponibil şi de temperatura din diferitele zone ale bucătăriei. Foloseşte fiecare centimetru din locuinţa ta!

 

Cum faci o bucătărie să fie eficientă?

 

Aşezi obiectele pe care le foloseşti mai des la îndemână, le organizezi în funcţie de tipul acestora, în suporturi speciale, în lădiţe, agăţători şi sertare, agăţate pe perete sau aşezate pe rafturi la înălţimea potrivită şi în ordinea corespunzătoare nevoilor tale. Eventual, poţi aşeza undeva, într-un colţ al bucătăriei, un scăunel în trepte care să te ajute să ajungi până la ultimul raft: orice colţ din această bucătărie trebuie să fie accesibil.

 

Cum asiguri spaţiul pentru servirea mesei?

 

Întotdeauna vei alege dimensiunile şi tipul mobilierului în funcţie de spaţiul disponibil din fiecare încăpere pe care o decorezi. În cazul bucătăriei nu are de ce să fie altfel. Întâi vel alege dulapurile, aragazul şi frigiderul. Apoi, vei alege şi scaunele şi masa sau mesele şi, dacă este loc, poate vei alege şi o canapeluţă, un fotoliu sau un colţar.

 

Dacă ai destul loc, ar fi drăguţ să existe o masă (eventual, una extensibilă) la care să încapă toată familia pentru a dejuna, dar şi o măsuţă mai mică, lângă fereastră, cu două scaune, unde să îţi serveşti cafeaua sau ceaiul de dimineaţă.

 

Cât despre aspect...

 

Din acest punct de vedere, aşa cum scriam şi aici, nu trebuie să te preocupi: alege stilul care îţi place, culorile care îţi plac. Încearcă numai să alegi variante care să mulţumească întreaga familie: dacă într-o casă nu locuieşte o singură persoană, toate alegerile legate de home design, în special pentru zonele comune, trebuie să fie făcute aşa încât acea locuinţă să mulţumească toată familia.

 

Sursa foto: houzz.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV083DVA612