Cartierul Tamisa

Amenajarea segmentata a bucatariei

Bucătăria reprezintă locul unde se găteşte masa, se serveşte masa şi, nu în ultimul rând, se serveşte un pahar de vorbă.

 

Mai ales la români, bucătăria este prima încăpere unde poftesc musafirii, unde se socializează. Poate tocmai de aceea este şi una dintre cele mai mari preocupări şi dintre cele mai costisitoare camere de decorat.

 

În aceste condiţii, bucătăria reuneşte zona de lucru, „dining”-ul şi „living”-ul  într-o singură încăpere. De aceea, va trebui să acordaţi puţină atenţie proporţiilor şi modului în care îmbinaţi aceste trei scopuri ale bucătăriei.

 

Triunghi funcţional

 

Nu pot lipsi din nicio bucătărie chiuveta, aragazul (uneori înlocuit de plită) şi zona de lucru – acolo unde se sortează alimentele, unde se toacă, unde se amestecă înainte de a fi turnate în tigăi, tăvi sau oale.

 

Pe acestea le puteţi dispune în formă de triunghi şi le puteţi restrânge într-un singur colţ la bucătăriei, astfel încât restul încăperii să rămână pentru servit masa ori pentru cei care vă asistă în timp ce gătiţi fără a participa activ. Acest mod de dispunere este ideal dacă nu vă place să fiţi singurul bucătar şi dacă refuzaţi orice ajutor.

 

Dacă preferaţi ca familia să gătească împreună, atunci veţi prefera, probabil, următoarea sugestie...

 

De-a lungul ori de-a latul

 

În funcţie de dimensiunile bucătăriei, dar şi de dispunerea ferestrelor şi a uşilor, puteţi organiza bucătăria de-a lungul ori de-a latul încăperii. Desigur, acest lucru va depinde şi de dimensiunile aparatelor şi instalaţiilor existente.

 

Dispunerea pe o singură latură va facilita munca în echipă: cineva poate spăla vasele, cineva poate toca alimentele şi cineva va avea grijă de aragaz, iar la final bucătăria va fi curată şi timpul pentru gătit mult mai scurt.

 

Insula funcţională

 

Foarte apreciată în Occident, insula funcţională presupune reunire chiuvetei, a zonei de gătit şi a zonei de lucru în mijlocul bucătăriei. Dulapurile pot fi dispuse şi pe pereţi, dar şi sub fiecare dintre cele trei segmente numite mai sus. Aceasta poate fi creată în jurul unor fotolii sau poate fi una compactă, fără spaţiu în mijlocul său.

 

De asemenea, insula funcţională poate avea încorporate pe una dintre laturi produse pentru animalele de companie: fie bolurile pentru mâncare şi apă, fie un pătuţ – animalele de companie cu siguranţă vor vrea să petreacă mult timp împreună cu dumneavoastră şi, mai ales, să ia masa în acelaşi timp.

 

O zonă pentru copii

 

Se va dovedi foarte util un colţişor pentru juniori în cazul în care aveţi minimum unul al dumneavoastră sau unul în plan. Micuţul trebuie să se distreze cumva în timp ce părinţii pregătesc cina – de aceea, va trebui să amenajaţi un colţ unde să aibă voie să deseneze pe pereţi (sau pe tablă), unde să fie localizat scăunelul pentru servirea mesei şi unde să poată sta sub supravegherea dumneavoastră în timp ce gătiţi.

 

O zonă pentru oaspeţi

 

Dacă spaţiul vă permite, amenajaţi şi o zonă micuţă pentru vecina invitată la cafea ori pentru ceilalţi membri care nu vă ajută la gătit. Nu este nevoie decât de o canapea confortabilă, însă dintre cele mai simple, şi de o măsuţă, înaltă ori joasă, în funcţie de preferinţele dumneavoastră. Partea bună este că în acest ambient nu vor fi nevoie de foate multe ornamente ori de pernuţe decorative, poate doar un raft cu borcănele pentru condimente şi cărţi de bucate şi câteva huse în culori calde.

 

Sursa foto: houzz.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI