Cartierul Tamisa

Amenajarea bucatariei: Motive pentru a imbratisa culori

Cum se îmbrăţişează culorile? Se acceptă şi se aşază pe lucruri, pe mobilier, pe pereţi, prin casă. Iar dacă încă ai nevoie de motive, ai nevoie de articolul acesta. Pentru a amenaja o casă neutră, nu ai nevoie de foarte multe cunoştinţe sau de prea multă imaginaţie, însă cine vrea o locuinţă monotonă, fără niciun strop de culoare?

 

Toată lumea are nevoie de culoare. Şi iată câteva dintre motivele pentru care avem nevoie de culoare... da, chiar şi în bucătărie. Nicio cameră nu trebuie privată de atenţie.

 

Ne place să ştim că suntem unici.

 

Casa noastră ar trebui să ne amintească, prin aspectul şi parfumul ei specific, că suntem cu toţii oameni, dar că fiecare este diferite. Dacă totul ar fi în alb şi negru şi în culori neutre, personalitatea celor care ar locui într-un asemenea spaţiu ar fi renegată. Culoarea ajută la exprimarea omului interior, la ilustrarea spiritului nostru care nu este altceva decât un ecou al naturii, iar dacă nici natura nu mai este colorată...

 

Pentru a adăuga un strop de eleganţă străină.

 

Dacă decoraţiunile şi cultura românească nu sunt dintre cele mai colorate (deşi ştim foarte bine că există zone care tocmai prin acest detaliu se definesc), atunci poate nu ar fi rău să împrumutăm din nuanţele preferate de străini: amenajarea bucătăriei în stil francez sau mediteranean parcă nu sună tocmai rău, nu? Dacă aceste cuvinte nu îţi spun nimic, aruncă un ochi la bucătăria cu accente vişinii (Bordeaux) sau la bucătăria cu mozaic şi accente oranj, pentru stilul mediteranean.

 

Pentru că ne place să ne simţim în largul nostru.

 

Culorile, dacă sunt alese în acord cu gusturile şi personalitatea noastră, ne ajută să ne relaxăm. Iar acasă trebuie să putem să nu mai fim încordaţi, ci să ne relaxăm şi să ne simţim în largul nostru în fiecare colţ al casei – mai ales în bucătărie, unde românul petrece atât de mult timp.

 

Pentru a păstra o atitudine pozitivă, optimistă.

 

Ceea ce vedem ne influenţează starea de spirit, fără doar şi poate. De aceea, este important ca în fiecare încăpere din locuinţele noastre să fie măcar un obiect colorat, ceva care să ne îmbuneze ziua şi să ne facă să ne gândim la ceva drăguţ: la fluturi coloraţi sau la vată de zahăr!

 

Pentru că şi contrastele sunt haioase.

 

Nu ne place monotonia. Nici ţie, nu-i aşa? Pentru a evita amenajarea unui spaţiu anost şi monoton, este recomanat să adăugăm stropi de culoare sau să creăm contraste... cam ca în poza din galeria foto unde vei vedea aragazul acela de un roşu intens. Spune tu că nu te face să zâmbeşti!

 

Pentru că, uneori, nu ne putem despărţi de timpurile trecute.

 

Obiectele "retro" sau "vintage" sau cele care vor să le imite sunt, adesea, din cele colorate. Pentru a păstra parfumul vremurilor trecute, ar trebuie să încercăm să conservăm şi asemenea produse într-o stare cât mai apropiată de cea originală şi, deci, să conservăm şi culorile.

 

Sursa foto: houzz.com

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV09M8DIW12