Cartierul Tamisa

Si tu ai vrea un birou asa

Dacă ți-ai dorit mereu să lucrezi de acasă și acum ai posibilitatea, nu mai rămâne decât să începi amenajarea biroului ideal. Nici nu ai nevoie de foarte mult spațiu disponibil. Accesoriile și culorile vor crea dintr-un spațiu mic, unul confortabil și motivant.


De unde să începi?


Pentru amenajarea unui birou chiar la tine acasa nu este necesară o cameră în plus. Întotdeauna există un colț din locuința ta pe care nu îl folosești la capacitatea sa maximă. Nu ai crezut că aceste spații le poți explora într-atât. Galeria noastră foto stă drept mărturie că acest lucru este posibil.


Lumină, alb și verde


Am tot vorbit și în alte articole că lumina naturală este atât de benefică. De aceea credem că nu există nici un motiv pentru care acum să facem excepție de la regulă. Poți amenaja un birou în fața unei ferestre și apoi să completezi colțul rămas gol cu o bibliotecă înaltă. Dacă alegi ca mobilierul să fie alb, încearcă să adaugi o culoare vie care să întregească spațiul de lucru. Noi am ales verdele.


Biroul din dormitor


O parte din spațiul liniștit de dormit poate fi transformat într-o zonă eficientă de lucru. Atât cât spațiul permite, încearcă să păstrezi distincte cele două zone. Ai grijă ca elementele decorative să fuzioneze într-un ambient plăcut: paleta de culori, finisajele mobilierului, sursele de iluminat.


Și camera de zi are un birou


De ce nu? Am stabilit că orice colț neutilizat al locuinței poate deveni spațiu de lucru. Prin adăugarea rafturilor, a accesoriilor de depozitare și a nelipsitului birou obținem zona de lucru pe gustul nostru. Dacă alegem o cromatică neconformistă, trebuie să luăm în considerare și restul spațiului din camera de zi. Este necesar ca momentele de relaxarea și cele de lucru să îmbine plăcutul cu utilul.


Sursa foto: realsimple.com

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI