Cartierul Tamisa

Idei de amenajare pentru bai mici

Amenajarea băii este un pas important – trebuie să ai destul loc să te învârţi chiar şi în cea mai mică baie, chiar dacă nu petreci aici o veşnicie. Tocmai de aceea este necesar să economiseşti cât mai bine spaţiul disponibil; cum faci acest lucru? Da, ştim, prima poză din galerie nu este cu o baie mică.

 

Alege obiecte cât mai mici şi foloseşte şi colţurile.

 

De exemplu, poţi monta o chiuvetă într-unul dintre colţurile băii, iar într-un alt colţ poţi aşeza un cuier pentru prosoape şi halatele de baie. Nu ai nevoie de chiuvetă decât pentru a te spăla pe mâini şi pe faţă (şi, desigur, pe dinţi), deci nu ai nevoie de o chiuvetă mare.

 

Pentru a câştiga şi mai mult spaţiu, poţi monta bateria chiuvetei pe un perete şi, astfel, poţi alege o chiuvetă mai îngustă.

 

O perdea pentru duş sau uşi culisante.

 

Pentru a ocupa mai puţin spaţiu, poţi alege să "izolezi" duşul cu ajutorul unor perdele impermeabile sau al unor uşi culisante sau pliabile – nicidecum uşi care se deschid în exterior. Astfel, aceste accesorii vor ocupa mai puţin spaţiu şi vei putea alege şi dintr-o varietate mai mare de modele.

 

Masca pentru chiuvetă

 

Masca pentru chiuvetă, la rândul ei, poate fi de mai multe tipuri şi, în acelaşi timp, trebuie să satisfacă tot felul de necesităţi: să acopere ţevile, să servească depozitării produselor de curăţat, să servească drept etajeră pentru săpun şi paharul cu periuţe de dinţi şi aşa mai departe.

 

Specialiştii recomandă, pentru băile mici, măşti pentru chiuvetă suspendate, rotujite şi/ sau cu etajeră. Am ales câteva imagini concludente în acest sens şi le-am încărcat în galerie. Analizează-le pentru a găsi noi idei de amenajare a unei băi mici.

 

Foloseşte-te şi de etajere.

 

Aşază chiuveta lângă vasul de toaletă şi alege-i o mască al cărei blat să fie mai sus decât rezervorul  de apă la toaletei şi, eventual, destul de lung încât să ajungă până deasupra acestuia. Aici, vei putea aşeza produsele de igienă personală, dar şi un parfumant de cameră şi o lumânărică parfumată sau alte accesorii care să înveselească puţin spaţiul.

 

De asemenea, poţi fixa şi alte etajere deasupra vasului de toaletă – va trebui numai să ai grijă să nu fie prea late, aşa încât să nu se lovească nimeni dintre cei care folosesc baia.

 

Uşa băii trebuie şi ea aleasă cu grijă.

 

Ar fi de preferat ca uşa băii să fie culisantă sau pliabilă, aşa încât să fie eficientizat spaţiul şi să nu fie lovit cel care este în baie, la un moment dat. Eventual, uşa se poate deschide în exterior, dar niciodată în interior.

 

Alege oglinzi mai mari.

 

Oglinzile mari şi sursele puternice de lumină ajută la crearea impresiei unui spaţiu mai vast, unui spaţiu deschis şi luminos. Am mai discutat despre acest lucru: lumina şi culorile deschise sunt recomandate pentru spaţiile mici, precum şi oglinzile care dublează spaţiul (chiar dacă numai la nivel vizual).

 

Sursa foto: houzz.com

 

 

Credite BCR NEVOI PERSONALE
ANSAMBLURI REZIDENȚIALE
Dezvoltator Imobiliar
CLĂDIRI DE BIROURI
COD UNIC: ELV11V0FM712